Gameroom, magazinul de jocuri al Facebook este disponibil oficial

de: Alexandru Puiu
02 11. 2016

În urmă cu câteva luni, cei de la Facebook anunțau că lucrează la un magazin virtual pentru centralizarea jocurilor sociale de pe platforma online și nu numai. Rezultatul final poartă numele de Gameroom.

Printr-un parteneriat realizat împreună cu cei de la Unity, Facebook, dintr-un punct de vedere, a realizat o alternativă la Steam, dar pentru jucători amatori. Conform celor de la Engadget, cea mai bună comparație este cu Steam din 2009, deoarece atât interfața, cât și nivelul de funcționalitate oferit, momentan se află la început.

În orice caz, important este că nu mai trebuie să căutați jocurile favorite prin intermediul căutărilor pe Facebook și nici nu mai trebuie să vă chinuiți să descoperiți jocuri noi. Este suficient să descărcați o aplicație client pentru Windows 7 sau mai nou și să vă puneți pe joacă. Progrămelul cu pricina poate fi descărcat rapid folosind acest link, iar mai multe detalii despre eforturile Facebook în privința Gameroom găsiți pe această pagină dedicată dezvoltatorilor.

Apropo de dezvoltatori, cei care vor dori să-și porteze creațiile de pe Android și iOS pe Facebook Gameroom, trebuie să aibă în vedere câteva limitări importante. Deși Gameroom suportă atât aplicații standalone, cât și jocuri web, acestea nu pot depăși dimensiunea de 200MB. Vor exista câteva excepții pentru titluri de până la 500MB, dar acelea vor fi definite exclusiv de Facebook în urma unor tratative. Cu alte cuvinte, nu vă așteptați să vedeți cel mai nou Call of Duty sau Need for Speed pe platformă.

Gameroom este destinat jucătorilor amatori de experiențe relaxante, folosind jocuri mai mult sau mai puțin simple, de la jocuri de cărți și până la aventură sau biluțe colorate. Momentan, colecția de titluri nu este una foarte stufoasă, dar dacă vreți să începeți de undeva, Game of Dice, Curiosity de la Peter Molyneux, Critical Ops, Scrabble, Words with Friends, Trivia Crack și nu numai, sunt disponibile deja pe platformă.